- Home
- /
- De actualitate
Grupul AFORTI închide în creștere cele trei trimestre ale anului 2018
Grupul AFORTI – holdingul financiar, care prestează servicii de creditare, factoring și recuperare creanțe atât pentru micro-întreprinderi, cât și pentru antreprenori mici și medii, și care gestionează platforma de schimb valutar on-line pentru firme – a atins, după primele trei trimeste ale anului 2018 venituri nete consolidate din vânzări în valoare de 365,73 milioane PLN. Este cu peste 200% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.
Totodată, în creștere, profitul net al Grupului AFORTI a crescut de la 1,12 miloane PLN (aferent primelor 3 trimestre ale anului 2017) la 1,24 milioane PLN în perioada ianuarie-septembrie 2018. EBIT-ul Grupului a fost de 8,7 milioane PLN față de 5,18 milioane înregistrat în primele 9 luni ale anului 2017, ceea ce reprezintă o creștere de 67,98%.
Rezultatele financiare bune ale Grupului sunt însoțite și de o cotație înaltă a companiei Aforti Holding pe bursa NewConnect. La jumătatea lunii noiembrie a anului 2018 captalizarea societății conduse de Klaudiusz Sytek era estimată la 52,89 milioane PLN, în comparație cu 42,44 milioane PLN la mijlocul lunii august 2018 și 24,88 miloane PLN la sfârșitul lunii decembrie 2017. Intr-o perioadă de aproximativ 11 luni valoarea societății Aforti Holding a crescut cu 112,5%.
In trimestrul III din 2018 societățile, care fac parte din Grupul AFORTI au atins pragul de 121,98 milioane PLN de venit net din vânzări față de pragul de 46,53 milioane PLN din perioada iulie-septembrie 2017, ceea ce reprezintă o creștere de 162,13%. Mai mult, această valoare este puțin mai mare decât veniturile realizate de Grup în primele trei trimestre ale anului 2017, când venitul societăților administrate de Klaudiusz Sytek a fost de 121,7 milioane PLN. In același timp venitul net al Grupului AFORTI din trimestrul III a anului 2018 a fost de 231 mii PLN.
In al treilea trimestru 2018 valoarea micro-creditelor vândute de Aforti Finance a crescut cu 27% – de la 9,83 milioane PLN în trimestrul III 2017 la 12,48 milioane PLN. In acest timp societatea Aforti Exchange a realizat pe platforma națională de schimb valutar on-line pentru firme un rulaj de 61,05 milioane EUR, față de 22,91 mlioane EUR în trimestrul III 2017, ceea ce reprezintă o creștere de 166,47%. Aforti Exchange Romania a înregistrat un rulaj de 14,65 milioane EUR în comparație cu 12,5 milioane EUR în trimestrul II 2018 și 7,2 miloane EUR în primul trimestru a acestui an. Valoarea nominală a comenzilor de recuperări creanțe preluate de Aforti Collections și LifeBelt împreună, în cele trei trimestre ale anului 2018 a fost de 329,94 milioane PLN, ceea ce reprezintă o creștere anuală de 1491,79%. Valoarea creanțelor finanțate de Aforti Factor în perioada iulie – septembrie 2018 a fost de 8,3 milioane PLN în comparație cu 5,8 milioane PLN în trimestrul II 2018 și 2,93 milioane în primul trimestru a acestui an.
Grupul datorează rezultate atât de bune datorită creșterii popularității serviciilor de creditare, de recuperare a creanțelor, de factoring printre firmele din sectorul IMM, precum și datorită dezvoltării, atât în țară, cât și pe piețele externe a platformei de schimb valutar on-line pentru firme.
– De la un trimestru la altul ne îmbunătățim veniturile. Câștigul crește de asemenea, dacă într-o anumită perioadă nu investim sume însemnate în dezvoltarea Grupului. Foarte costisitoare, dar și cu cele mai mari perspective pe termen lung, este expansiunea externă a Grupului AFORTI, unde primează platforma de schimb valutar Aforti Exchange, urmată de Aforti Finance. In momentul de față funcționăm operațional, nu doar în Polonia, ci și în România. Ne gândim de asemenea, ca antreprenorii bulgari să poată utiliza în curând platforma noastră de schimb valutar. Unul din cele mai importante evenimente ale trimestrului III 2018 a fost preluarea de către Aforti Collections a pachetului majoritar al firmei de recuperări creanțe LifeBelt, care se specializează printre altele în recuperarea creanțelor, în special pentru bănci, firme de creditare, firme de telecomunicații și alte firme de recuperări creanțe. Este o mișcare foarte importantă, in contextul creșterii cotei de piață a Grupului, ceea ce în perspectivă se va regăsi în rezultatele financiare. Mai mult – în iulie 2018 am inaugurat propriu departament de Call Center, iar unele societăți au avut de câștigat, datorită managerilor foarte calificați. Datorită acestor fapte privim pozitiv la următoarele luni de dezvoltare dinamică a Grupului AFORTI – spune Klaudiusz Sytek, președintele Consiliului de Adminstrație Aforti Holding.
Paweł Opoka, vicepreședintele Consiliului de Administrație Aforti Holding a adăugat: Rezultatele financiare foarte bune ale Grupului AFORTI, în creștere după primele trei trimestre ale anului 2018, sunt efectele mai multor inițiative de afaceri, dar și a mai multor acțiuni la nivel investițional. Ne străduim în mod constant, ca serviciile ofertate să fie cât mai accesibile, iar calitatea lor semnificativ mai bună în fiecare lună a activității desfășurate. Activitățile concrete din acest domeniu aduc rezultate tangibile, chiar și sub forma veniturilor nete în creștere. Mai mult, ținînd cont de perspectivele branjei, în care funcționează Aforti Finance, Aforti Exchange, Aforti Collections și Aforti Factor, presupunând că situația economică și macro-economică din Polonia va rămâne stabilă și că noi vom realiza consecvent strategia noastră de business, ne vor permite să creștem semnificativ cota de piață a Grupului AFORTI și va influența creșterea rezultatelor noastre din anii ce vor urma.
Extinderea considerabilă a portofoliului de produse și servicii oferite de către societățile care fac parte din Grupul AFORTI microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii va fi însoțită de dezvoltarea unor domenii noi ale activității desfățurate. Acestea vor baza pe creșterea portofoliului de produse pentru Corporate & Investment Banking în domeniul leasing-ului. In acest scop AFORTI și-a planificat, deschiderea unei o societăți noi în următorii trei ani, dar nu exclude nici achiziția uneia, care deja funcționează.
Buletin Informativ al Grupului AFORTI noiembrie 2018
Doamnelor și domnilor,
Ne face o deosebită plăcere să vă prezentăm cel mai nou buletin, care este rezumatul lunii trecute. Octombrie a trecut sub semnul unor evenimente foarte importante – în ultimele zile ale lunii, Aforti Finance a primit licența pentru instituție financiară nebancară, licență acordată de Banca Națională a României. Datorită acestui fapt societatea noastră poate să înceapă activitatea operațională de acordare de credite antreprenorilor români. Este un pas înainte în realizarea strategiei Grupului de expansiune teritorială.
Continuând politica de informare adresată Investitorilor noști,încă de astăzi, dorim să vă invităm la următoarea ediție, cea de a șaptea, a Investor’s Day, care va începe în 29 noiembrie. Partenerul evenimentului va fi din nou concenrul Wyborowa Pernod Ricard. Vă urăm lectură plăcută!
Noua campanie Tv a Aforti Finance
Aforti Finance a dat startul următoarei campanii publicitare televizate. Cel mai nou spot publicitar va fi transmis printre altele pe Polsat, pe canalele tematice, care aparțin de Polsat și pe canalele din pachetul TVN Premium. Campania se va încheia în 9 decembrie. Versiunea anterioară a acestei reclame a putut fi vizionată în timpul vacanței, iar a doua și a treia variantă a rulat din septembrie, până la finalul lunii octombrie a.c.
Spotul publicitar a fost adresat în special persoanelor, care desfășoară singure o activitate economică. Ideea de bază a fost studiul de caz al unui antreprenor – în cazul nostru o croitoreasă. După ce a primit creditul de la Aforti Finance, a transformat micul său atelier de croitorie într-o companie prosperă cu un showroom de modă, în care poate prezenta cu mândrie creațiile proiectate de ea. Istoria povestită în această reclamă este continuarea narațiunii mărcii, în care suportul acordat de Aforti Finance, permite antreprenorilor rapid și eficient să-și dezvolte firma, atingându-și în acest fel următoarele scopuri.
Agenția Prospero este responsabilă pentru regia, scenariul şi producţia spotului publicitar de 15 secunde al Aforti Finance. De achiziția timpului în media s-a ocupat Media House WaweMaker precum și Departamentul de Marketing și PR al Grupului AFORTI.
– Noua ediţie a campaniei Aforti Finance corespunde trendului pe care l-am observat în profilul debitorilor. In comunicarea noastră ne străduim să ajungem mai ales în branjele, care conform analizelor efectuate, pun accentul cel mai mult pe dezvoltarea firmelor sale și nu se tem să investească în ele. Structura antreprenorilor, care sunt clienții noștri este foarte diferențiată, dar este dominată în continuare comerțul en-gros și en-detail. Un trend interesant este creșterea numărului de femei printre antreprenori, care depun cereri pentru credite din ce în ce mai mari pentru dezvoltarea propriei afaceri. Acesta este și motivul pentru care imaginea femeii-antreprenor a fost folosită în spotul nostru publicitar. Statisticile noastre ne arată de asemenea un număr în creștere de proprietari de firme, care sunt utilizatori frecvenți ai Internet-ului. Acesta este și motivul pentru care, spotul publicitar pentru serviciile de creditare ofertite de Aforti Finance, va fi difuzat de asemenea pe canalele on-line. O astfel de abordare holistică ne oferă posibilitatea să ajungem la o mai mare parte din grupul ţintă de vânzări, dar sprijină și al doilea obiectiv, pe care și l-a propus Aforti Finance: îmbunătățirea imaginii brandului. – subliniază Agata Grzela, directorul Departamentului de Marketing și PR al Grupului AFORTI.
Serviciile de creditare ofertite de Aforti Finance, atât în Polonia, cât și în România din noiembrie 2018, se adresează antreprenorilor, care sunt în căutare de forme optime de finanțare a firmelor proprii și a planurilor de dezvoltare, dar și persoanelor care desfășoară singure o activitate comercială sau celor, care abia acum încep să strângă capital pentru începerea unei afaceri.
Aforti Finance intră cu serviciile de creditare pe piața românească. Aforti Finance Romania IFN S.A. a obținut licența pentru instituții financiare nebancare
Aforti Finance – compania care acordă credite antreprenorilor micro, mici și medii, face parte din Grupul AFORTI va intra cu serviciile sale financiare pe piața din România. Acest lucru va fi posibil datorită licenței pentru instituții financiare nebancare, pe care compania a primit-o de la Banca Națională a României. Această licență permite Aforti Finance să își înceapă activitatea operațională de acordare de credite nebancare antreprenorilor români.
România este prima piață– din cele șapte piețe externe, care sunt vizate în următorii ani -unde partenerul financiar al IMM-urilor va presta servicii de creditare. In cadrul strategiei de dezvoltare și extindere geografică, Aforti Finance dorește să ajungă cu oferta sa în țări precum: Cehia, Ungaria, Croația, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Albania și Macedonia. Acolo își va începe activitatea mai întâi Aforti Exchange – platforma on-line de schimb valutar pentru firme, care este de asemenea administrată de holdingul financiar AFORTI.
– Cucerirea piețelor externe am început-o prin expansiunea Aforti Exchange, deoarece pragurile de acces pe piață pentru această companie sunt mult mai scăzute, decât în cazul celor care prestează servicii financiare, care trebuie să construiască și un model de scoring. Nu se schimbă faptul, că vom realiza în continuare consecvent activitatea noastră pe piața internațională, conform strategiei de dezvoltare a Grupului AFORTI pentru anii 2018-2020. Vom dezvolta oferta pentru antreprenori, atât în ceea ce privește schimburile valutare on-line, cât și de creditare, pentru cel puțin alte șapte piețe noi – spune Klaudiusz Sytek, Președintele Consiliului de Administrație Aforti Holding, societate listată pe bursa NewConnect din 2011.
Cărările bătătorite de una din companiile, care aparține Grupului AFORTI ne permit să implementăm noile servicii în siguranță, atât din punct de vedere legal, cât și operațional. De asemenea, se reduc la minim riscurile, care pot apărea o dată cu intrarea unei firme noi pe o piață internațională. Această strategie trebuie să asigure Grupului Aforti efectul de sinergie, între companiile care funcționează pe piața internațonală.
După cum subliniază Klaudiusz Sytek, piața românească – locul ales pentru realizarea proiectelor de afaceri, atât în cazul Aforti Finance, cât și în cazul Aforti Exchange, nu este întâmplător. Este o decizie foarte bine gândită, care a fost luată printre altele din cauza poziției economice a României în Europa. Această țară, în ciuda aparențelor, este una din cele mai mari și mai dinamice economii în dezvoltare de pe bătrânul continent. De aici și prezența noastră în această parte a Europei.
In anul 2017 PIB-ul nominal al României, exprimat în prețurile actuale, a fost de 206,9 mld USD. PIB-ul pe cap de locuitor (măsurat în același fel) a atins nivelul de 10,56 mii USD. După estimările Comisiei Europene PIB-ul real al României a crescut cu 6,7% în anul 2017, comparativ cu 4,9% în anul precedent. Sectoarele cele mai importante, care au generat PIB-ul României, au fost sectorul de prestări servicii și industria, care au generat aproximatin 64%, respectiv 33% din PIB.
Comisia Europeană și Banca Mondială preconizează, că economia românească va crește în continuare, prevăzând în același timp o scădere a ritmului de creștere la nivelul de 4,5% în 2018 și chiar 4% în 2019. Pe de altă parte, după prognozele Fondului Monetar Internațional creșterea economică a României va atinge anul acesta chiar pragul de 5%. Cele mai optimiste statistici sunt cele ale Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, care preconizează pe termen mediu (perioada 2018-2020), că în 2018 PIB din România va atinge chiar nivelul de 6,1%.
– Fără îndoială, România rămâne liderul ritmului de creștere economică din Europa. De aceea, la fel cum fac și alte firme din Europa de Vest, am muncit activ pentru a intra pe această piață, care se dezvoltă foarte dinamic, deși este o piață foarte tânără. Avantajul ei, ca și în cazul majorității piețelor emergente, sunt pragurile de intrare mai mici și potențialul uriaș al antreprenorilor locali. Aceștia, vrând să fie în trend cu economia națională, își activează propriile afaceri, căutând surse rapide și atractive de finanțare. De aceea, intrarea Aforti Finance pe această piață, ar trebui să aducă rezultate tangibile în următorii ani, atât sub forma unor rezultate financiare pozitive, cât și sub forma creșterii indicelui de recunoaștere a firmei și mai ales a unei poziții puternice a Aforti Finanțe pe piețele internaționale – completează Klaudiusz Sytek.
În același timp, dezvoltarea dinamică a Aforti Finance pe piața internă presupune introducerea serviciilor de aplicare on-line, care ar trebui să fie deja disponibile în anul 2019 și dezvoltarea în continuare a departamentului de call center, pe care l-am lansat în iulie 2018. Datorită acestui departament suntem operativi și eficienți în deservirea clienților din sectorul IMM.
Serviciile de creditare oferite de Aforti Finance se adresează antreprenorilor, care caută forme optime de finanțare pentru compania proprie și pentru planurile de dezvoltare ale acesteia, pentru persoanele care desfășoară o activitate economică sau pentru cei, care abia încep să adune capital pentru pornirea unei afaceri, precum și pentru societăți cu răspundere limitată.
Buletinul Informativ al Grupului AFORTI Octombrie 2018
Doamnelor și Domnilor,
Luna septembrie a fost o luna cu muncă conștiincioasă și grea, care a avut ca scop menținerea nivelului înalt al dinamicii de creștere, atât în domeniul vânzărilor, cât și a activităților operaționale. Luna care a trecut a fost deosebit de importantă pentru noi, pentru că am organizat deja a șasea ediție din seria întâlnirilor trimestriale Investor’s Day. In șapte orașe din Polonia ne-am întâlnit cu peste 200 de Investitori și Obligatari, răspunzând la câteva sute de întrebări. Vă mulțumim cordial pentru prezența activă și vă invităm de pe acum la următoarea întâlnire.